Acidul salicilic este un ingredient popular utilizat pentru tenul mixt/gras, în special ca ingredient exfoliant.

Ca și agent antibacterian, acidul salicilic poate fi utilizat în tratarea acneei cauzate de bacteria Proprionibacterium acnes, prezentă în acneea papulară și în pustule. Împiedicând multiplicarea bacteriană, acidul salicilic menține un microbiom echilibrat, inhibând dezvoltarea bacteriilor ne-benefice pentru ten.

Datorită rolului anti-inflamator, acidul salicilic îmbunătățește aspectul general al tenului, prin micșorarea inflamației responsabilă și de aspectul neuniform al tenului.

Studiile clinice arată un alt rol benefic al utilizării acidului salicilic în produsele de îngrijire a tenului. Pe termen lung, prin aplicarea zilnică a produselor cu acid salicilic, aspectul general al ridurilor, petelor pigmentare și rugozitatea tenului a fost diminuat.

Pielea rugoasă și porii înfundați apar ca urmare a destabilizării procesului natural de exfoliere al tenului. Acidul salicilic înmoaie keratina, o proteină structurală a tenului. Prin înmuiere, procesul natural de exfoliere este stimulat, porii se desfundă, tenul capătă un aspect sănătos și luminos.

Atunci când folosim produse pe bază de acid salicilic este important să protejăm tenul de efectul razelor UVA/UVB. De aceea, este recomandată utilizarea consecutivă a produselor de protecție solară.

Pentru că acidul salicilic susține procesul natural de exfoliere prin acțiune chimică sunt de evitat alte produse care exfoliază pielea, în special exfolierea mecanică.