Transport GRATUIT pentru comenzi mai mari de 200 lei Dismiss

Beneficiile apei florale de trandafir

Beneficiile apei florale de trandafir

Obținută ca produs secundar în fabricarea uleiului de trandafir, apa florală de trandafir se regăsește într-o mulțime de produse cosmetice, de la produse de demachiere și loțiuni tonice la produse parfumate.

Conține mici cantități de vitamina C și vitamina E și, la fel ca apa florală de hamamelis, este bogată în fitoelemente, având astfel proprietăți antioxidante. Datorită conținutului de tanini are inclusiv atribute astringente și pentru că previne proliferarea microorganismelor are inclusiv caracteristici dezinfectante.

Apa de trandafir oferă numeroase beneficii pielii, catifelând și aducând strălucire tenului. Este un ingredient ideal de îngrijire a pielii. Calmează și tonifiază datorită proprietățior sale anti-inflamatoare și datorită conținutului bogat în antioxidanți.

Reechilibrează pH-ul pielii, fiind ușor acidă. Ideală pentru utilizarea ca și loțiune tonică, mai ales după demachiere sau spălarea pielii cu un produs spumant.

Ajută la purificarea și curățarea pielii cu tendință acneică prin descurajarea proliferării bacteriilor. Previne erupțiile cutanate prin proprietățile sale de reechilibrare a pH-ului pielii.

Este un tonic ideal, îndepărtând urmele de machiaj și impuritățile . Hidratează și împrospătează pielea. Poate fi utilizată ca și spray de reîmprospătare inclusiv peste machiaj și prevenind astfel deshidratarea.

Datorită proprietăților sale anti-inflamatoare calmează pielea, prevenind iritațiile și roșeața. Îmbunătățește micro-circulația pielii.

Fiind un produs natural, este ideală inclusiv pentru pielea sensibilă.

Datorită compoziției sale bogate în elemente antioxidante este de ajutor în ritualurile de îngrijire anti-aging. Neutralizează efectul radicalilor liberi și menține sănătatea pielii.

Calmează iritațiile și eczemele, fiind de ajutor inclusiv pentru cei care suferă de psoriazis.

Poate fi utilizată ca o apă de curățare blândă pentru tenurile foarte sensibile prin aplicare directă și ștergere cu o cârpă de bumbac moale sau cu dischete de bumbac. Este ideală ca toner, după demachiere, pentru că reechilibrează pH-ul pielii și calmează tenul, fără să-l usuce.

Datorită proprietăților antioxidante poate fi folosită ca spray de fixare a machiajului. Poate fi adăugată în locul apei în măștile preparate în casă.

Pentru că păstrează o parte din componentele aromatice ale uleiului de trandafir, poate fi utilizată inclusiv ca apă de corp, pentru împrospătare și parfumare.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

X